pui...maine o sa mori!

ma uitam aseara la prietenul mircea badea si el vorbea despre gaura neagra si despre faptul ca o sa murim. chiar o sa murim? nu stiu dar eu niciodata nu mi am imaginat cum o sa mor. poate nici nu am sa mor, cel putin daca voi muri nu vreau sa o fac intr o gaura mica si neagra. imediat dupa aceea am intrat pe blogu' lui chirila si a postat acolo ceva de genu "21 de cuvinte". el vorbeste despre faptul ca daca ar fi ca toata viata sa nu putem spune decat 21 de cuvinte- care ar fi acele 21 de cuvinte ale noastre, care ne reprezinta? imi e foarte greu sa aleg. tot aseara l am intrebat si pe tata, da era prea plictisit sa imi raspunda asa ca a dat din cap cum ca vorbim maine. il iubesc pe tata. e un tip depre care nu iti poti da seama prea multe la prima vedere. imi place ca pentru orice intrebare el are un raspuns. chiar daca intrebarea vine din matematica, fizica, chimie, istorie, constructi, nave, etc. e un tip destept. da nici asta nu e prea bine. mai demult ii povesteam ca am vazut cum niste muncitori transportau de jos pana la etajul 3 beton printr un "furtun" foarte gros. atat mi a trebuit ca a si inceput sa imi povesteasca despre cum se cheama "masinaria" aia, de cate feluri e betonul (apropo e armat si nearmat) cum se aplica el, cine l a descoperit si tot feluride lucruri despre care nu mai tin minte nimic.
tata e eroul meu si asa va fi mereu. daca se intampla sa ma cert cu el, lucru care se intampla din ce in ce mai des, peste putin timp ajung sa ii dau dreptate.
mama e foarte diferita de tata. tata e cel puternic iar mama e cea firava. mama se imbraca mereu frumos si are o personalitate diferita de a mea si de a tatei. ma aseman cu mama la incapatanare.
dar de la ce am plecat si la ce am ajuns. vorbeam despre moarte. nu imi e frica de ea.sau poate imi e dar nu imi dau seama :)). mi ar placea sa stiu cum o sa mor. acuma stia zic la tv ca cica ne au mai prelungit viata cu vreo 10 zile si ca de fapt o sa murim pe 21. daca e sa murim vreau sa nu simtim. sa fie asa ca un val, sa ne ia si sa ne duca. daca e sa ne vedem cu toti in gaura neagra, eu aduc berea:)). aaa! sa va zic de bunica mea. bunica m a crescut din totdeauna. ea imi spala hainele, imi face de mancare, ea calca, si pentru asta ii voi multumi mereu. desi cate odata ne mai suparam ea e mereu inconjurata de o lumina pe care eu niciodata nu o voi atinge si nu o voi ajunge. are vreo 72 de ani si desi la varsta asta e foarte greu de inteles din cauza principilor ei invechite, bunica e foarte misto. stie depre orice o intrebi (de exemplu cati invitati a avut mutu la nunta) si e la curent cu orice. de fapt ea mi a zis cu nonsalanta " pui, maine o sa mori". ea mi a zis de gaura neagra si tot ea m a facut sa inteleg despre ce e vorba.
cealalta bunica a mea e din partea tatalui si cu ea ma vad cam rar , desi stam in acelasi oras la vreo 15 min de mers pe jos. ei i se spune doamna "mov" ca se face la par cu violet ?(parca asa ii zice ea). pasiunea ei din totdeauna au fost margelele. are o gramada: toate culorile, toate formele, iar daca vrei sa o faci fericita cumparai unele. face un compot de piersici minunat. mi am amintit ca o data cand am fost obligata sa merg cu familia la o nunta, bunica era in masina si sustinea " mie nu imi place aurul. nicioadata nu l am iubit. mie imi plac margelele. chiar daca nu le am cumparat ci le am primit. na' am si eu pitici mei." ei acum folositi va imaginatia si ganditi va ce avea bunica la gat. haur! era blindata cu haur. ca cica venise la ea o "prietena" si ii daduse cerceii, lantul, bratara, si inelul ca sa fie si ea "mai ca oamenii".
familia mea e picatura cu apa care o torni intr un ocean atunci cand te ineci.sunt cei mai nebuni oameni pe care iam cunoscut dar sunt convinsa ca din descrierile mele nu vi s au parut asa. va zic eu, asa sunt. o zi petrecuta cu familia mea si nu vrei sa ma vezi niciodata in viata ta. deci e buna la ceva si gaura neagra! cineva spunea ca atunci cand se apropie moartea de tine, in cateva secunde iti revezi toata viata. si are dreptate caci asa mi sa intamplat si mie o data. eram la munte acum cativa ani si am hotarat cu niste prieteni sa facem un traseu. la inceput a fost totul in regula pana cand am intrat intr o padure si am tot inaintat pana am ajuns la 1 ora si ceva de mers pe jos. pentru ca ne adanceam in padure, am hotarat sa ne intoarcem. exact atunci cand ne am intors am vazut pe copaci semne care ne atentionau ca in aceea padure sunt,,,,,,,,ursi. multi ursi. in acele minute in care fugeam spre iesirea din padure mi am amintit toate momentele frumoase petrecute cu parintii cu prietenii , si cu alte persoane. desi ne a luat o h si ceva sa strabatem padurea acum ne am intors in 15 min, bucurosi ca am scapat. in acele momente fiecare gandea cate ceva. de exemplu: eu ma gandeam ca la scoala am invatat despre sf. nicolaie, asta daca nu gresesc, ca el a salvat pe cineva de la inec, atunci cand persoana aia s a gandit la el. deci eu ma gandeam la cum ne va salva sf. nicolae. altcineva isi pregatea cutitul. altcineva se gandea ca daca ne intamplina ursii sa le dam tot ce avem de mancare si sa fugim. altcineva se gandea sa ii faca ursului o poza cu "blitz" si sigur il va orbi. cred ca Dumnezeu ne a vazut ca nu suntem pregatiti sa ne confruntam cu ursu , asa ca ne a inmanat posibilitatea unei intalniri fata in fata cu gaura neagra. acum stau si ma gandesc ce prefer: gaura neagra sau ursul?